Introducere

Introducere“Micul Paris”, cum era numită Oradea Mare la începutul veacului al XX-lea, lasă şi astăzi impresia unui oraş trăit în spiritul unei atmosfere de la belle epoque”. Această senzaţie ne este transmisă de arhitectura secession, care oferă distincţie aparte aşezării situate pe malurile Crişului Repede şi conţine încă forţa de a transpune într-o realitate existenţială ce a fost specifică anilor de trecere în ultimul secol al mileniului al II-lea. Dar,în egală măsură,te domină şi impresia de durabilitate,de prezenţă a unei comunităţi umane care de milenii s-a aflat situată la răscruce de mari drumuri comerciale, la întâlnirea dintre civilizaţiile lumii, cu prioritate circumscrise Occidentului şi Orientului.

Societatea orădeană contemporană este moştenirea unei istorii care într-o durată lungă a condiţionat mereu progresul aşezării,a servit puterii în valoare a intereselor de moment ale forţelor politice din Europa Centrală şi Sud-Est. Este însă tot atât de adevărat că Oradea a fost şi este un loc unde au coexistat secole de-a rândul grupuri etnice diverse,care fiecare în parte au contribuit la conturarea unui ambient uman stimulator întru împlinire sufletească.

Clădirile, întocmai ca şi oamenii, îşi au propria biografie. Viaţa mai lungă sau mai scurtă a lor ascunde bucuriile şi tristeţile, împlinirile sau neîmplinirile unor generaţii de oameni care au locuit în ele. Amprenta lor face ca fiecare clădire să-şi aibă istoria ei iar suma acestor istorii ne oferă, într-o formă mai generală, istoria urbei.

 

Citate:

Liviu Borcea - "Memoria caselor" -  Editura Arca - 2003 Oradea

Aurel chiriac - "Album Monografic" - Editura Muzeul Tarii Crisurilor - 2002 Oradea