Biserici de lemn

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril din Boianu Mare

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril din Boianu MareBiserica de lemn din Boianu Mare este azi, poate una dintre cele mai frumoase constructii populare romanesti din Nord-vestul Romaniei. Construita, conform unei monografii istorice a Bihorului, in jurul anului 1710, biserica se remarca prin faptul ca, in mod cu totul particular, pictura interioara din naos (si nu in tinda ca de obicei) prezinta o parte din scena „Judecatii de apoi” – un cap de balaur ce se distinge pe peretele din nord, sub tavanul „corului” adaugat in naos pe la sfarsitul secolului al XIX-lea.

O serie de icoane pe sticla si pe lemn, alaturi de tesaturi de casa sporesc efectul plastic al bisericii. O osie de clopot datata, cu cifre arabe, 1686 este pastrata de asemenea printre obiectele de mare pret ale acesteia.

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril din Borsa, comuna Sacadat

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril din Borsa, comuna SacadatSe stie ca in jurul anului 1773 satul Borsa, ca de altfel si alte sate din valea Crisului Repede a fost aliniat, o parte din gospodarii fiind mutate in vatra actuala a satului. Probabil, cu aceeasi ocazie a fost mutata si biserica pe locul in care se afla azi.

La aceasta constructie se pot urmari tehnici arhaice de constructie, un exemplu in acest sens fiind constatarea faptului ca capetele barnelor sunt retezate cu toporul sau ca cheotorile de la cununile de barne ale peretilor au fost realizate fara ajutorul fierastraului. De remarcat faptul ca unele barne de la pereti ajung la grosimea de 70 cm.

Biserica a fost pictata de mai multe ori, o serie de inscriptii fiind edificatoare in acest sens. In urma unui incendiu izbucnit in 1913 de la o lumanare, au fost inlocuite o parte din scandurile boltii naosului precum si cateva barne ale peretelui de vest al aceleiasi incaperi.

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril din Botean, comuna Ineu

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril din Botean, comuna IneuAflata in mijlocul satului Botean, pe un deal si inconjurata de pruni, biserica de lemn se prezinta intr-o stare de conservare destul de buna. Documentele de arhiva atesta ca la 24 mai 1720 locuitorilor satului Botean li se aproba o suma de bani (15 florini) pentru construirea bisericii, construirea ei avand loc probabil intre anii 1720 si 1724.

Planul constructiei este des intalnit in zona: o nava dreptunghiulara, lunga de 9 m si o absida poligonala decrosata cu circa 45 centimetri spre interior fata de peretii de nord si de sud ai navei. Pridvorul de pe latura de vest n-a existat initial, fiind adaugat ulterior.

Fresca interioara se pastreaza destul de bine. Interesanta este reprezentarea „Mortii” personificate, care intr-o mana tine coasa, iar in cealalta mana grebla.

Biserica Sf. Ioan Teologul din Bradet, comuna Buntesti

Biserica Sf. Ioan Teologul din Bradet, comuna BuntestiSituata in mijlocul satului, pe un promontoriu inaltat natural, biserica de lemn din Bradet domina satul si imprejurimile. Construita in 1733, biserica actuala inlocuia o alta biserica mai veche, tot cu hramul „Sf. Ioan Teologul” si tot din lemn, care la 1724 era „in stare de daramare”, dupa cum o inregistra conscriptorul. Totodata, documentele consemneaza faptul ca „satul a construit biserica”, prin aportul enoriasilor.

Biserica din Bradet se remarca prin bogatia decoratiunilor: franghia rasucita este sculptata de jur imprejurul constructiei in barnele mediane ale peretilor; la colturi se gasesc console cu retragere in trepte, de la capatul barnei din cununa spre suprafata verticala a peretelui; consolele de la peretii naosului sunt imagini inversate ale „capului de cal”; portalul bisericii este unul caracterizat drept „neobisnuit de monumental” datorita bogatiei in decoratiuni, remarcandu-se motivele „coarnelor berbecului”, „funia rasucita”, „inima” sau poate „frunza plopului”, „crucea cu brate duble” care sunt exceptional armonizate.

Din pacate, interventiile recente nu au pastrat acoperisul din sindrila, acesta fiind inlocuit de unul din tabla, care denatureaza si strica aspectul bisericii.